David Petraeus: Planurile unei biserici de a arde Coranul pun în pericol vieţile soldaţilor americani
REACŢII. Vieţile trupelor americane ar fi puse în pericol de planurile unei biserici din Florida de a arde exemplare din Coran pentru a marca atacurile de la 11 Septembrie, a declarat comandantul trupelor americane din Afganistan, Gen. David Petraeus, potrivit Dailz Telegraph, citat de Hotnews. Initiativa a fost criticată şi de secretarul de stat Hillary Clinton, care a catalogat gestul drept "condamnabil" şi "lipsit de respect".
"Imaginile cu arderea Coranului ar fi fără îndoială folosite de extremiştii din Afganistan şi peste tot în lume, pentru a agita opinia publică şi a incita la violenţă," a spus Petraeus. "Este exact tipul de acţiune pe care talibanii o folosesc şi care ar putea cauza probleme semnificative", a adăugat Hillary Clinton.
Clinton a spus că a fost "impresionată de condamnarea clară, fără echivoc a actului lipsit de respect, condamnabil care a venit de la liderii religioşi din toată lumea".
Secretarul General NATO, Anders Fogh Rasmussen, şi-a exprimat de asemenea îngrijorarea cu privire la riscurile la care ar fi supuşi soldaţii şi că "aceste acţiuni sunt în contradicţie cu toate valorile pentru care luptăm".
În 2005, 15 oameni au murit şi câteva zeci au fost răniţi într-un conflict iscat în Afganistan, după ce un articol al revistei Newsweek povestea cum cei care interogau prizonieri la Guantanmo Bay au aruncat în toaletă o copie a Coranului pentru a-i face pe aceştia să vorbească.
Dove World Outreach Center a devenit cunoscută după ce a anunţat recent că va propune comemorarea atentatelor de la 11 septembrie 2001 într-un mod inedit: biserica şi-a invitat adepţii la arderea mai multor exemplare ale Coranului pe 11 septembrie, când se împlinesc 9 ani de la atentatele teroriste.
Pastorul Terry Jones a confirmat miercuri că va duce la îndeplinire planul, în ciuda criticilor la nivel internaţional, transmite BBC.
"Trebuie să trimitem un mesaj clar elementului radical din Islam", a spus el.
Liderii bisericii au anunţat luna trecută că, deşi primăria a refuzat să le emită un permis, vor arde cărţile sfinte ale musulmanilor. Oficialii locali susţin că arderea cărâilor nu este permisă de legile oraşului referitoare la incendii.
"Lucruri precum atentatele de la 11 septembrie, atacul de la Fort Hood şi asasinatele în numele onoarei.... acestea nu sunt incidente izolate", a declarat pastorul Terry Jones, adăugând că "acestea sunt lucruri ce se vor înmulţi dacă noi nu ne opunem acum".
Sursa: Hotnews.ro
CITESTE SI...
Programul de restructurare a Poştei Române va fi prezentat vineri în CA; 1.068 de persoane vor fi disponibilizate
BEC: Neştiinţa de carte nu constituie motiv temeinic pentru ca o persoană să intre în cabina de vot însoţită

ADAUGA VIDEO
ADAUGA FOTO

