Cauta:

Astăzi se depune şi se citeşte în Parlament moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu

Categorie: Politica | Autor: Infomm | (18 iunie 2017, 09:28)

Parlamentul va fi convocat astăzi pentru citirea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu. Înaintea şedinţei plenului reunit, aproape toate organizaţiile PSD din ţară au anunţat că susţin moţiunea, în timp ce lideri ai partidelor din Opoziţie, cu excepţia UDMR, au făcut declaraţii în care îndeamnă partidele să nu participe la votul pe moţiunea de cenzură.

Pe de altă parte, surse din preajma premierului Sorin Grindeanu susţin că moţiunea nu poate fi citită astăzi în Parlament, din motive procedurale, deoarece documentul trebuie trimis întâi la Guvern, iar registratura Executivului nu lucrează duminică. Aceleaşi surse mai spun că este posibil ca premierul să nu fie prezent la citirea moţiunii, pentru că nu sunt respectate procedurile.

Parlamentul va fi convocat duminică pentru citirea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu. La ora 15:00 vor avea loc ședințele grupurilor parlamentare, apoi ședințele Birourilor Permanente. Moțiunea va fi citită la ora 16:30, în plenul reunit al celor două Camere.

Inițial, președintele PSD Liviu Dragnea anunțase, joi, că moțiunea de cenzură va fi depusă în Parlament luni și că miercuri va fi votată în Parlament.

Decizia PSD de a decala cu o zi programul vine în contextul în care Sorin Grindeanu l-a numit pe Victor Ponta în funcția de secretar general al Guvernului și a trimis la Palatul Cotroceni demisiile lui Carmen Dan (ministrul de Interne) și Sevil Shhaideh (ministrul Dezvoltării).

Săptămâna viitoare, Parlamentul va vota prima moțiune de cenzură a unui partid împotriva propriului Guvern.

Potrivit calculelor politice, pentru adoptarea moțiunii sunt necesare 233 de voturi, din partea deputaților și senatorilor care se vor reuni în plen reunit. Actuala coaliție de guvernare are 247 de voturi, însă lucrurile se pot schimba în perioada următoare, în funcție de negocierile care vor avea loc în Parlament.

Cum se poziționează filialele PSD față de moțiunea de cenzură

USR este primul partid care a anunțat că nu va vota moțiunea de cenzură. PNL urmează să decidă după congresul în care va fi ales noul președinte al liberalilor, însă Vasile Blaga a spus, sâmbătă, că parlamentarii PNL ar trebui să nu voteze moțiunea. Același lucru l-a spus despre PMP și Traian Băsescu. UDMR a amânat decizia până miercuri, urmând ca luni să discute cu reprezentanții ambelor părți, pentru a decide cum se poziționează.

Calculele se fac și în funcție de modul în care se poziționează parlamentarii PSD față de moțiunea de cenzură, iar atât Liviu Dragnea, cât și Sorin Grindeanu vor căuta fiecare susținere din partea colegilor de partid. Câteva organizații PSD au anunțat deja cum se poziționează.

Potrivit calculelor politice, pentru adoptarea moțiunii sunt necesare 233 de voturi, din partea deputaților și senatorilor care se vor reuni în plen reunit. Actuala coaliție de guvernare are 247 de voturi, însă lucrurile se pot schimba în perioada următoare, în funcție de negocierile care vor avea loc în Parlament.

Aproape toate organziațiile PSD din țară consideră că Sorin Grindeanu și Victor Ponta nu reprezintă partidul, se arată într-un comunicat transmis de PSD. Este vorba despre 39 de organizații care au votat sâmbătă o Declarație comună prin care se desolidarizează de lovitura de stat de la Palatul Victoria. Excepție fac organizația din Timiș, condusă de Sorin Grindeanu, și organizația din Caraș-Severin, care nu s-a întrunit pentru a lua o decizie.

„În toate aceste acțiuni ilegale, cei doi nu reprezintă Partidul Social Democrat și nu au niciun drept să angajeze numele partidului într-un asemenea demers care contravine grav tuturor principiilor democratice și constituționale. Niciun for de conducere statutar al partidului nu i-a mandatat să întreprindă vreuna dintre aceste acțiuni ilegale, ceea ce înseamnă că cei doi acționează strict în nume propriu, având întreaga răspundere, de orice natură, pentru faptele lor”, se arată în comunicatul PSD.

Documentul este asumat de organizațiile din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Brăila, Buzău, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Hunedoara, Ialomița, Iași, Ilfov și PSD București, PSD Maramureș, PSD Mehedinți, PSD Mureș, PSD Neamț, PSD Olt, PSD Prahova, PSD Satu Mare, PSD Sălaj, PSD Sibiu, PSD Suceava, PSD Teleorman, PSD Tulcea, PSD Vaslui, PSD Vâlcea și PSD Vrancea.

Mesaje mai ferme au venit din partea organizaţiilor PSD din Constanţa, Suceava, Giurgiu, Dâmboviţa şi Arad. În Arad, de exemplu, liderul organizaţiei PSD, Dorel Căprar, a declarat că parlamentarii care nu vor susține moțiunea de cenzură „se pot considera excluşi” din PSD.

Grindeanu a căutat sprijin la Timişoara

Premierul Sorin Grindeanu a venit sâmbătă la Timișoara, pentru a cere sprijinul parlamentarilor din organizația PSD Timiș, organizație din care face parte. Premierul a fost întâmpinat cu aplauze la sdiul PSD Timiş, unde a venit pentru a discuta cu colegii săi din filială.

„Am venit azi (sâmbătă – n.r.) acasă. pentru că am vrut să văd dacă în Timișoara, în Banat, mai există oameni cărora să nu le fie frică. Nu poate să mă dea Liviu Dragnea afară din partid. Este aici și persoana care în 1996 mi-a făcut recomandarea să intru în partid. I-am cerut domnului Liviu Dragnea trei lucruri: 1. În momentul în care își va asuma demisia pentru criză, îmi voi da demisia. 2. Trebuie să se organizeze un congres. Cel care fuge de oameni nu are cum să fie președinte. 3. Pentru că PSD a câștigat alegerile, să meargă să garanteze în fața partidului că această aventură în care ne-a aruncat nu ne va duce la pierderea guvernării. Acest lucru nu e normal, e bătaie de joc”, a spus Grindeanu, în fața mulțimii adunate la sediul PSD Timiș.

Zilele trecute, preşedintele executiv al PSD Timiş, Călin Dobra, a declarat că îl susține pe premier. „Îl susţin pe Sorin Grindeanu. Nu ne gândim la schimbarea lui Sorin Grindeanu din funcţia de preşedinte al PSD Timiş”, a spus Dobra.

Pe de altă parte, deputatul PSD de Timiș Matei Suciu anunță că va vota alături de toți colegii parlamentari din țară moțiunea de cenzură care va fi depusă de social-democrați.

„Sorin Grindeanu și Victor Ponta calcă în picioare opțiunea a 3.200.000 de români care au votat PSD și Programul de guvernare. Ceea ce se întâmplă acum este o lovitură de stat din partea unui grup meschin de interese care va răspunde în fața legii și în fața românilor pentru puciul din aceste zile”, a declarat Suciu, potrivit unui comunicat de presă.

Cum se poziţionează Opoziţia

Liberalii au anunţat sâmbătă, prin noul preşedinte PNL, Ludovic Orban, că nu vor participa duminică la şedinţa în care va fi citită moţiunea de cenzură.

„Duminica este zi de odihnă de la Dumnezeu. Nu vom participa. Noi avem în cursul zilei de mâine etapa a doua a alegerii conducerii naționale, alegerea Biroului Politic. După alegerea Biroului Politic voi convoca Biroul Politic luni pentru a hotărî care este poziția oficială a PNL față de grava criză în care se află România datorită majorității parlamentare”, a spus Orban.

Ludovic Orban a mai spus, întrebat dacă respinge total varianta ca PNL să voteze la moțiunea de cenzură, că din punctul său de vedere, așa ar trebui să se întâmple, însă a precizat că orice decizie importantă în partid trebuie luată în forurile statutare.

USR a anunţat, prin preşedintele interimar Elek Levente, că partidul a decis decis să nu participe la votul moţiunii de cenzură pentru demiterea Guvernului Grindeanu.

”Considerăm, în momentul de faţă, că este un circ care s-a produs între două găşti, mai precis între Dragnea şi Grindeanu. Nu vrem să intervenim în acest circ. Cetăţenii nu sunt prezenţi în această dezbatere. Este o bătălie între hoţi şi incompetenţi şi noi nu vrem să participăm la această luptă a lor internă”, a spus liderul USR. El a menționat că în conducerea partidului se va decide dacă se va „ieşi din sală în timpul votului”.

Parlamentarii USR încă nu au decis ce vor face în ziua în care se va vota moţiunea de cenzură.

PMP nu a anunţat ce va face astăzi, însă preşedintele partidului, Traian Băsescu, a declarat, sâmbătă, ”la o astfel de dispută internă, nici un alt partid parlamentar nu ar trebui să se afle în sală”.

”Doar așa PSD ar putea înțelege în ce situație ridicolă s-a pus singur, Dragnea ar putea pricepe că viclenia de tip Teleorman nu ține loc de inteligență, iar românii ar vedea cu ochii lor ce oameni de proastă calitate au votat”, mai spune Băsescu.

Cei de la UDMR nu au decis nu au anunţat ce vor face astăzi şi nici cum vor vota. Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat că vrea să aibă discuţii cu reprezentanţii ambelor părţi, ai premierului Sorin Grindeanu şi ai preşedintelui PSD Liviu Dragnea, pentru a lua o decizie, ce va fi anunţată miercuri.

sursa: libertatea.ro

Categoria de subiect: guvernul grindeanu; motiune de cenzura; parlament
Adaugati un comentariu: