Cauta:

TENIS DE CÂMP - Halep a pierdut finala

Categorie: Sport | Autor: Mircea GRUMAZ | (12 iunie 2017, 10:33)

Simona Halep, numărul patru mondial, a fost învinsă de letona Jelena Ostapenko (47 WTA) cu 4-6, 6-4, 6-3, sâmbătă, în finala turneului de la Roland Garros, al doilea Mare Şlem al anului.

Halep a ratat pentru a doua oară titlul la Roland Garros, după ce în 2014 a fost întrecută în ultimul act de rusoaica Maria Şarapova, cu 6-4, 6-7, 6-4.

Pentru Simona Halep (25 ani) finala avea o miză dublă, primul titlu de Mare Şlem şi primul loc în clasamentul mondial.

Halep a avut 3-0 în setul al doilea şi 3-1 în decisiv, dar nu a reuşit să îşi păstreze acest avantaj şi a înclinat după o oră pi 59 de minute, sub tirul loviturilor de lunetistă ale letonei, care a lovit puternic şi precis de multe ori.

Simona a început foarte slab meciul, cedând serviciul în ghemul inaugural, la zero. A revenit, a reuşit şi ea un break, iar apoi a făcut 2-1, cu un ghem la zero. Au urmat două ghemuri la rând luate de baltica (2-3), dar Halep a restabilit egalitatea cu un break la zero (3-3). Halep a trecut în avantaj (4-3), după ce a salvat două mingi de break, Ostapenko a egalat, 4-4, dar românca şi-a făcut serviciul, iar apoi a încheiat setul pe serviciul adversarei, cu 6-4, în 36 de minute.

Setul al doilea a început bine pentru Simona. S-a desprins la 3-0, sancţionând erorile neforţate ale adversarei. Halep a avut trei mingi de 4-0, dar le-a ratat şi Ostapenko s-a apropiat la 3-1, fapt care i-a dat multa încredere, reuşind o revenire formidabilă. Halep a avut două mingi de 4-2, dar le-a ratat şi tânăra letonă (20 ani) a restabilit egalitatea, 3-3, după care a trecut în avantaj, 4-3. Halep a facut din nou break, 4-4, dar şi-a pierdut serviciul fără a face vreun punct, Ostapenko încheind setul cu 6-4.

În decisiv, Halep a luat primul ghem, pe serviciul sau, Ostapenko a egalat, dar românca s-a desprins din nou, la 3-1. De aici, doar Ostapenko a mai fost pe teren, reuşind să câştige 6-3.

Simona Halep a fost urmărită din tribune în acest meci de ministrul Tineretului şi Sportului, Marius Dunca, de Nadia Comaneci, de Ion }iriac, de Camelia Potec, de Mihai Covaliu, dar şi de fostul campion german Boris Becker etc.

Halep, care de luni va fi numărul doi mondial, s-a ales cu 1.060.000 euro şi 1.300 de puncte WTA, iar câştigătoarea va fi recompensată cu 2.100.000 euro şi 2.000 de puncte WTA.

Ostapenko a devenit prima câştigatoare a turneului de la Roland Garros fără a fi cap de serie din 1933, fiind şi prima letonă care a jucat o finală de Grand Slam. |n plus, nici nu a mai câştigat vreun alt turneu WTA până acum. La cum a jucat la Internaţionalele Franţei, e clar că are un viitor frumos.

Categoria de subiect: tenis de c\amp; Simona Halep; finala; Roland Garros
Adaugati un comentariu: