EDITORIAL – Şachterul Drinner din Bârsana sau o poveste despre evreii băimăreni

107

Am povestit zilele astea cu un fost măcelar. Astăzi pensionar, omul trăieşte din amintiri. Şi cum amintirile sunt secvenţe ale vieţii maramureşene e un spectacol povestea în sine. Să-i dăm drumul story-ului, reconstituind o parte din istoria acestei profesii.

“A fost o vreme, ani de zile, când am început în meseria asta de măcelar, când joia, la abator, venea de la Bârsana, şachterul Drinner. Avea după ureche un creion chimic. Îl lua, îl umezea cu limba şI scria: Coşer, Drinner. Se aduceau cinci tăuraşi de la Buşag şi atunci tăiam animalele pentru comunitatea de evrei din Baia Mare. Ordinul venea de la Partidul Comunist ca tăuraşii să fie tăiaţi conform tradiţiei poporului evreu. Atunci erau mulţi evrei în zona Băii Mari. Azi nu se mai respectă tradiţia, că nu mai sunt evrei.

Azi vin prin abatoarele din oraş măcelari arabi când se taie oi pentru ei şi respectă ritualul arăbesc de tăiere. Zic o rugăciune şi când taie oaie au poziţia de tăiere şi locul ales din abator de parcă ar fi în deşert. De-abia după ce şi-a respectat ritualul de tăiere intră în pită măcelarii noştri. Apoi oile sau carnea lor iau drumul spre ţările arabe.
La evrei era altfel, domnule, trăiau aici cu noi şi, cum ţi-am mai spus, când tăiam vita venea şachterul Drinner din Bârsana. Spunea şi el o rugăciune şi noi ne apucam de lucru.

După ce terminam treaba, şachterul alegea carnea bună din faţă şi punea o ştampilă a comunităţii, scria “Coşer” şi semna Drinner. Numai cu ştampila aia pe carne o cumpărau evreii din zona Băii Mari.

Când venea joia, şachterul tăia şi găinile evreilor şi le ştampila cu “Coşer Drinner”. Ţi-am spus că tocmai de la Bârsana venea pentru ritualul ăla şi pentru a zice rugăciunea lor. Numai Drinner ştia treaba asta în Maramureş şi comuniştii erau grijulii ca în comunitatea evreilor să fie mare coşer.

Aşa era pe-atunci, domnule, şi poate e bine să nu uităm că evreii au fost tare de omenie şi tare pricepuţi în zona Băii Mari. Cu ei pe-aici era mai uşor de trăit, fără ei, în ziua de azi, e vai de capul nostru că vezi şi dumneata”, îşi încheie povestea măcelarul pensionar.

Marian ILEA

Comentarii