INFORMARE-Opt focuri de armă s-au tras în localitatea Straja din Suceava. Autoritățile sunt pe urmele contrabandiștilor de țigarate

26

Pe raza localității Straja, județul Suceava, polițiștii de frontieră din Brodina au observant două persoane care transportau, de la frontiera de stat către interior, mai multe pachete voluminoase, de culoare neagră.

Imediat, polițiștii de frontieră au procedat la interceptarea celor în cauză, efectuând somațiile legale prin voce, moment în care bărbații au abandonat coletele și s-au dispersat în direcții diferite. Drept urmare, oamenii legii au folosit armamentul din dotare, fiind trase 8 focuri de avertisment în plan vertical, cu respectarea prevederilor legale.

”Totodată, au fost informate și autoritățile de frontieră ale statului vecin despre eveniment, iar în zonă au fost descoperite 2 colete ce conțineau 3.940 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, a căror valoare se ridică la suma de 46.000 lei”, a relatat scms. Radu Lungu, de la ITPF Sighetu Marmației.

Un alt echipaj, din cadrul aceluiași sector, a descoperit în apropierea frontierei de stat, pe raza localității Brodina, opt colete ce conțineau țigări.

”Acestea urmau să fie transportate de către două persoane cu un autoturism de teren, care, la observarea patrulei poliției de frontieră, au abandonat coletele și au demarat în trombă”, a relatat Radu Lungu.

În urma inventarierii țigărilor a rezultat cantitatea de 4.000 pachete cu țigări de proveniență ucraineană, în valoare de 46.800 lei.

A.A.

Comentarii

DISTRIBUIȚI