O şansă la muncă: Tinerii dezavantajaţi din Maramureş se vor putea angaja în insituţiile publice

113 0

Tinerii dezavantajați din Maramureş se vor putea angaja, timp de 24 de luni, în instituțiile publice locale, pentru a dobândi diverse competențe, informează autorităţile.

Instituțiile publice locale vor fi implicate în procesul de integrare pe piața muncii a tinerilor dezavantajați, pentru a-i sprijini să capete experiențe, competențe și abilități care vor putea fi valorificate ulterior în mediul privat. Sunt vizați tinerii cu vârsta între 16 și 26 ani care nu au o vechime în muncă mai mare de 12 luni, care fie se află în sistemul de protecţie a copilului sau provin din acesta, fie au cel puțin un copil în întreţinere. Astfel, un procent de 5% din totalul posturilor specifice personalului contractual din instituțiile publice va fi atribuit, în mod exclusiv, tinerilor dezavantajați, pentru o perioadă de 24 de luni, cu condiția ca acestea să fie vacante. La finalul celor 24 de luni, contractul individual de muncă încetează de drept, iar postul va putea fi ocupat de o altă persoană aflată într-o situație similară.

Măsura, inițiată de Ministerul Muncii și Justiției Sociale, este prevăzută într-un proiect de lege aprobat de Guvern, în contextul în care integrarea tinerilor dezvantajați pe piața muncii depinde în mod fundamental de existența unor locuri de muncă adecvate necesităților lor. Este vorba despre un program de tip “Pasarela”, prin care locurile de muncă din sectorul public pot fi oferite temporar tinerilor dezavantajaţi, pentru a dobândi “abilităţi transferabile” în joburile din sectorul privat.

# 372 tineri din Maramureş, vizaţi de program
Din evidențele Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului (DGASPC) Maramureș, reiese că în casele de tip familial din județ sunt 124 de tineri cu vârsta cuprinsă între 16 și 26 de ani și 248 de tineri din aceeași categorie de vârstă la asistenți maternali profesioniști și plasamente familiale. Dintre aceștia, opt lucrează cu contract individual de muncă. “Totodată, DGASPC Maramureș derulează parteneriate cu organizații neguvernamentale care au ca obiectiv tocmai preluarea tinerilor care părăsesc sistemul de protecție în centre speciale, unde beneficiază de servicii de găzduire, masă, căutarea unui loc de muncă, cursuri de calificare, consiliere și pregătire în vederea integrării lor în societate”, a precizat Adrian Mândru, purtătorul de cuvânt al DGASPC Maramureş.

Cătă ŢINEGHE

Related Post

Leave a comment