ŞANSĂ LA VIAŢĂ – Aparat de peste 10.000 de euro pentru copiii de la Spitalul din Baia Mare

80

Noi investiţii care vor duce la salvarea de vieţi omeneşti la cea mai mare unitate sanitară din Maramureş, manager ec. Sorina Pintea. Copiii și sugarii care vor ajunge la Spitalul Judeţean de Urgenţă ”Dr. Constantin Opriş Baia Mare” vor beneficia, începând de astăzi, de un nou aparat. Este vorba despre un analizor de gaze sangvine şi oximetrie, achiziționat ca urmare a campaniei cora „Luna inimilor deschise” – ediţia 2017.

Noul aparat a fost inaugurat în prezența managerului spitalului – ec. Sorina Pintea, directorului de îngrijiri medicale – as. Mirela Șandor, medicului șef al Secției de Pediatrie – dr. Cozette Ceaunica și a reprezentanților cora Baia Mare – director Veisa Loredana, respectiv Mureșan Andreia – responsabil serviciu case.

Potrivit declarației medicului primar dr. Ceaunica Cosette, sef secție Pediatrie, aparatul, care valorează peste 10.000 de euro este necesar, ținând cont de dezechilibrele frecvente acido-bazice și hidro-electrolitice la copil și la sugar, furnizarea rapidă a mai multor informații vitale, despre relativ mulți parametri biologici și cantitatea mică de sânge ( 0,5- 1 ml), necesară pentru determinarea acestora, capitalul venos limitat la copil și la sugar, respectiv rulajul mare în secția de Pediatrie.

Campania „Luna inimilor deschise” s-a desfăşurat anul acesta în perioada 3 mai – 31 iulie, iar rezultatele au fost unele remarcabile. În cadrul campaniei, fiecare hipermarket și-a ales o cauză legată de copii şi sănătatea acestora şi au identificat, împreună cu asociaţia sau spitalul colaborator, o nevoie concretă, stabilind ca obiectiv rezolvarea acesteia. Şi anul acesta, campania s-a derulat după acelaşi mecanism: clienţii au putut dona la casa de marcat fie Tichetul cora (bon valoric de reducere) primit de la Cora, fie o sumă de bani, pentru care au primit bon fiscal şi care s-a adăugat sumei fixe donată de Cora.

Cora Baia Mare a susţinut achiziţionarea unui analizor de gaze sangvine şi oximetrie pentru Secţia de Pediatrie, donațiile clienților însumând 27.536,95 lei, iar suma donată de magazinul Cora Baia Mare a fost de 12.500 lei. Totalul oferit a fost de 40.036,95 lei, banii fiind virați în contul spitalului. Pentru achiziționarea aparatului medical necesar Secției de Pediatrie, Spitalul Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș” Baia Mare a suportat diferența necesară, de aproximativ 2.000 de euro.

Dragos HOJDA

Comentarii